Romanian Surrealist group  

From The Art and Popular Culture Encyclopedia

Jump to: navigation, search

Related e

Wikipedia
Wiktionary
Shop


Featured:

Kunstformen der Natur (1904) by Ernst Haeckel
Enlarge
Kunstformen der Natur (1904) by Ernst Haeckel
Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Romanian avant-garde

În literatura română, suprarealismul s-a desfăşurat pe parcursul perioadei interbelice şi a continuat până la finele anilor patruzeci, curmat sub presiunea instalării regimului socialist. O parte din trăsăturile curentului au fost, totuşi, reluate prin onirismul anilor şaizeci şi şaptezeci – un curent, de asemenea, cenzurat de regimul politic. În ultimele decenii, odată cu revenirea asupra curentelor avangardiste (ale secolului XX) pe filieră postmodernă, opera unor scriitori ai generaţiei tinere anunţă o posibilă revenire a esteticii suprarealiste în literatura română.

Contents

Suprarealismul istoric

Primele manifestări ale suprarealismului în România din anii 1924-1934, în special în revistele urmuz (scoasă de Geo Bogza la Câmpina) şi Alge, subintitulată când "revistă de poem şi desen", când "revistă ditirambică", editată de Gherasim Luca, nu erau delimitate clar de dadaism şi nu au avut un răsunet deosebit. Toate aceste manifestări se integrau în curentul mai larg al avangardei istorice. Un rol de animator dar şi de arhivar al mişcării l-a jucat medicul militar Saşa Pană, un autor suprarealist poate la fel de interesant.

Neo-suprarealismul

Odată cu al doilea val, capătă însă o configuraţie distinctă în ansamblul literaturii româneşti de avangardă, afirmându-se zgomotos prin lucrarea colectivă Critica mizeriei (1945), sub semnăturile lui Gellu Naum, Paul Păun şi Virgil Teodorescu. Critica mizeriei pleacă de la constatarea că modernismul de orice nuanţă şi-a dovedit incapacitatea de a depăşi reflecţia asupra "formei poetice". Or, prima cerinţă propagată de suprarealişti era "eliberarea expresiei umane de sub toate formele". Pentru atingerea acestui obiectiv, suprarealiştii au întreprins repetate încercări de a reconsidera principalele concepte şi teme ale suprarealismului ortodox promulgat de André Breton. În 1946 apare în limba franceză Dialectique de la dialectique. Message adressé au mouvement surréaliste international ("Dialectica dialecticii. Mesaj adresat mişcării suprarealiste internaţionale"), prin care autorii, Gherasim Luca şi D. Trost, încearcă să definească situaţia suprarealismului în contextul unor transformări sociale iminente. Deşi aparţin unor grupuri distincte - Virgil Teodorescu şi Gellu Naum, preocupaţi în primul rând de idealurile artistice, pe de o parte, Gherasim Luca şi D. Trost, militanţi politici de stânga, pe de alta - suprarealiştii români se întâlnesc în aceea că discursul lor teoretic nu se mai centrează în primul rând pe conceptul de "dicteu automat", socotit deja un bun câştigat, ci pe acela de „suprarealitate”.

Manifeste suprarealiste

Scrierile suprarealiştilor români din această perioadă se constituie într-o încercare disperată de a salva curentul, încercare ce o repetă pe aceea a lui Breton însuşi, astfel încât se putea spune că, de la Paris, capitala internaţională a suprarealismului s-a mutat la Bucureşti. Grupul suprarealist român este caracterizat de exegetul francez Sarane Alexandrian drept "grupul cel mai exuberant, cel mai aventuros şi chiar cel mai delirant din suprarealismul internaţional". Temele unei meditaţii asupra condiţiei poeziei redevin testarea "automatismului psihic pur", atotputernicia visului, hazardul obiectiv. Strategia de cunoaştere a sinelui se apropie de "metoda paranoid-critică" profesată de Salvador Dalí, "o metodă spontană de cunoaştere iraţională, bazată pe obiectivarea critică şi sistematică a asociaţiilor şi interpretărilor delirante". O temă mereu prezentă în scrierile din această perioadă este respingerea literaturii, instituirea unei opoziţii între literatură şi poezie. Dacă literatura apare asimilată instituţiei culturale ce îi asigură permanenţa, poezia înseamnă forma ideală de manifestare a libertăţii imaginarului. Căci literatura e bazată pe meşteşug care poate fi inclus într-un sistem de recunoaşteri, pe când poezia, identificată cu transcrierea viselor, a stărilor de graniţă între conştienţă şi halucinaţie, se sustrage repetiţiei, se elaborează permanent sub semnul autenticităţii, al spontaneităţii.

Soarta suprarealismului după 1947

În 1948, Grupul Suprarealist Român este dizolvat, trebuind să cedeze locul realismului socialist oficial. Un exemplu de poet care aderă la realismul socialist e Virgil Teodorescu. Dintre reprezentanţii lui, unii se expatriază, continuându-şi activitatea pe alte meridiane, cum au făcut Gherasim Luca, refugiat la Paris şi Ştefan Baciu, refugiat în America latină ; cei rămaşi în ţară, consecvenţi ideilor lor, cum s-a dovedit Gellu Naum, au trebuit să tacă timp de decenii.

Un alt episod, înrudit cu suprarealismul l-a constituit onirismul, fenomen cultural apărut în România anilor şaptezeci (principalii reprezentanţi fiind poetul Leonid Dimov şi prozatorul Dumitru Ţepeneag), în ale cărui manifeste au fost reluate o bună parte din tezele suprarealiste. Un continuator al acestui curent este Corin Braga.

Nici în prezent ecorile suprarealismului nu s-au stins. Poetul Andrei Codrescu publică în New Orleans o revistă care se numeşte Exquisite corpse (o traducere a numelui unui celebru procedeu Les cadavres esquis), iar poetul Valery Oişteanu a publicat numeroase volume de colaj şi este un membru respectat al Asociaţiei Suprarealiştilor Americani.

Vezi şi





Unless indicated otherwise, the text in this article is either based on Wikipedia article "Romanian Surrealist group" or another language Wikipedia page thereof used under the terms of the GNU Free Documentation License; or on original research by Jahsonic and friends. See Art and Popular Culture's copyright notice.

Personal tools